Forma cea mai de timpuriu intrebuintata in arhitectura bisericeasca a fost cea alungita sau dreptunghiulara, recomandata si de Costitutiile Apostolice inca din secolul al IV-lea. Aceasta forma, care a predominat in arhitectura bisericeasca la inceputurile ei, aminteste de corabia lui Noe.
A doua si cea mai raspandita forma in care sunt zidite bisericile crestine este cea de cruce, fie in interior, fie in exterior, simbolizand adevarul ca invatatura crestina, ca si cultul divin public, care are in centrul sau Sfanta Liturghie, este intemeiata pe jertfa Mantuitorului Iisus Hristos pe cruce.
Cel mai putin raspandita si intrebuintata in arhitectura bisericeasca a fost forma rotunda. Desi forma aceasta sugera perfectiunea, Biserica fiind ,,stalpul si temelia adevarului”, cum spune Scriptura, totusi ea s-a folosit putin, mai ales pentru grija ca bisericile crestine sa nu se asemene cu teatrele si templele pagane construite in aceasta forma, cat si pentru faptul ca asemenea forma nu permitea impartirea traditionala a bisericii in altar, naos si pronaos.
Tencuiala, caracteristica tehnicii al fresco, este formata din doua straturi: fresca neagra , primul strat si fresca alba, care se aseaza peste primul. Fresca alba este de fapt stratul peste care se picteaza.
“Culoarea”, care se aplica in mod obligatoriu pe tencuiala inca uda, este o vopsea minerala rezistenta la var.